București, 23 aprilie 2025 - Groupama, liderul pieței de asigurări din România, primește distincția Superbrand, în cadrul ediției 2024-2025 a prestigiosului program internațional cu același nume, fiind singurul asigurător din România inclus în acest top.
Metodologia Superbrands presupune analiza obiectivă a peste 1800 de mărci, din peste 60 de domenii de business, realizată de specialiști în marketing, publicitate, comunicare strategică sau branding, urmată de chestionarea mărcilor clasate în top prin cercetări de piață derulate de IPSOS România, partenerul programului.
Recunoașterea este una valoroasă, care confirmă preferința clienților pentru brandul Groupama și impactul pozitiv pe care acesta îl are în societatea românească. Notorietatea Groupama și poziționarea ca brand de încredere, inovator, empatic și recunoscut pentru calitatea la un preț corect au contribuit la obținerea acestei distincții.
„Groupama este parte a unui Grup mutualist de asigurări, un grup în care clienții sunt și acționari, iar asta ne face să fim diferiți și să ne înțelegem rolul în primul rând prin relația cu clienții noștri. Marca Superbrand vine ca o confirmare a faptului că strategia de a câștiga și merita preferința românilor prin servicii de calitate la prețul corect, inovând și fiind mereu atenți la echipa noastră este direcția bună. Vom continua să ne concentrăm pe a depăși așteptările celor care ne aleg și pe misiunea noastră, aceea de a îi ajuta pe clienții și partenerii noștri să privească viața cu optimism, știind că indiferent de obstacol vor avea alături un partener pe care se pot baza”, declară Georgiana Miron, Director Marketing, Comunicare și Servicii Clienți Groupama.
Descarcă Comunicatul de presă integral