• acasă
  • blog
  • Ghiduri
  • Leasing operațional: Ce înseamnă, ce presupune contractul și ce avantaje și dezavantaje are modelul?

Dacă ai nevoie de un autoturism fie în scop economic, fie pentru motive personale, modelul de leasing operațional este una dintre metodele prin care poți dispune de acesta, fără investiții prea mari.

Chiar dacă este accesat de mulți profesioniști cu tipuri variate de activitate, leasingul operațional are un mod propriu de funcționare, pe care trebuie să-l cunoști pentru a ști dacă este potrivit pentru tine.

Din acest motiv, îți oferim un ghid complet, care te va ajuta să afli ce înseamnă modelul de leasing operațional, care este cadrul legal care îl reglementează, ce avantaje și dezavantaje are și cum se compară cu alte forme prin care poți beneficia de un autoturism.

Ce înseamnă leasing operațional?

Leasingul operațional reprezintă operațiunea prin care un beneficiar obține dreptul de utilizare a unuia sau mai multor autoturisme deținute de o companie specializată, fără transferul de proprietate prin achiziționare.

În schimbul acestui serviciu, beneficiarul plătește o rată lunară fixă. Aceasta acoperă nu numai valoarea costului de utilizare a autoturismelor, ci și alte costuri, precum:

  • Rovinieta
  • Impozitul anual
  • Inspecția tehnică periodică
  • Taxele de poluare
  • Taxele de înmatriculare sau de radiere
  • Asistența tehnică în cazul daunelor
  • Costuri de service
  • Primele pentru polițele RCA și CASCO

Modelul de plată al leasingului operațional poate simplifica considerabil administrarea unei flote auto.

Pentru companiile beneficiare, operațiunea de leasing operațional poate reprezenta un mod eficient de optimizare a costurilor, flexibilizare a gestionării flotelor auto necesare, dar și un mod de a evita anumite riscuri financiare, cum ar fi deprecierea autovehiculelor. Spre exemplu, la finalizarea perioadei contractuale, beneficiarul poate opta fie să returneze autovehiculul, să prelungească perioada de leasing sau să aleagă un model mai nou sau mai performant.

Cadru legal și reglementări contabile

Leasingul operațional este reglementat printr-un cadrul legislativ și reglementări contabile specifice.

Actele normative care reglementează leasingul operațional sunt Codul Fiscal, care prevede că ratele lunare aferente acestuia sunt cheltuieli operaționale, stabilind și deductibilitatea integrală în cazul utilizării în scopul activităților economice (fapt valabil și pentru servicii suplimentare incluse în facturile lunare). În plus, TVA-ul aferent ratelor este deductibil pentru persoane juridice.

Ordonanța Guvernamentală Nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing stabilește cadrul legal pentru leasing operațional și îl diferențiază de cel financiar. În plus, Ordonanța de Urgență Nr. 28/1999 reglementează obligațiile firmelor în privința înregistrării veniturilor din leasing operațional.

Din punct de vedere contabil, Ordinul Nr. 3055/2009 stabilește că bunurile utilizate în leasing operațional rămân în patrimoniul locatorului, care trebuie să le înregistreze în contabilitate și să calculeze amortizarea. Iar Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) impun evidențierea leasingului operațional în bilanț ca o datorie pe termen lung, pentru a reflecta obligația contractuală de plată a utilizatorului (valabil pentru companii mari).

Leasing operațional vs. leasing financiar

După cum am văzut, cadrul legal face diferența între leasing operațional și cel financiar. În practică, diferența majoră dintre acestea este că, în cazul leasingului financiar, beneficiarul devine proprietarul autoturismului până la finalul contractului.

Comparativ, dacă se încheie doar un contract de leasing operațional, bunul este dispus spre folosire beneficiarului, dar rămâne în proprietatea companiei de leasing. Chiar dacă există anumite situații în care beneficiarul poate opta să achiziționeze bunul dat în leasing, acest fapt se poate întâmpla doar în urma finalizării duratei contractuale de leasing operațional.

Din acest criteriu principal derivă și o serie de diferențe în ceea ce privește tratamentul fiscal, contabilitatea, costurile și avantajele specifice:

#

Glisează pentru a vedea toate informațiile

$
Diferențe Leasing operațional Leasing financiar
Dreptul la proprietate Bunul este în proprietatea companiei de leasing. Bunul trece în patrimoniul beneficiarului, pe durata contractului.
Contabilitate Bunul este înregistrat în contabilitatea companiei de leasing. Beneficiarul înregistrează doar cheltuielile pe serviciul de utilizare. Bunul este în patrimoniul utilizatorului, care îi înregistrează amortizarea și îl tratează ca un activ fix.
Tratamentul fiscal Plățile lunare se încadrează la cheltuieli operaționale și sunt integral deductibile. Plățile includ rambursarea capitalului și dobânda, cea din urmă fiind deductibilă fiscal.
Costurile incluse Ratele includ și servicii suplimentare (întreținere, polițe de asigurare, taxe, asistență tehnică etc.). Beneficiarul este responsabil pentru costurile adiționale.
Durata contractului În general, implică o durată mai scurtă, oferind flexibilitate și opțiunea schimbării bunului la final. În general, se realizează pe termen lung, scopul fiind ca la finalul contractului beneficiarul să devină proprietar.
Avantaje Oferă flexibilitate și simplifică gestionarea flotelor auto, scutind beneficiarul și de deprecierea autoturismelor. Potrivit pentru beneficiarii care intenționează să intre în proprietatea bunului, dar într-un mod accesibil din punct de vedere financiar.

Asigurările sunt esențiale dacă folosești autoturisme, indiferent de forma de leasing pentru care optezi. Dacă în cazul leasingului operațional, firma cu care închei contractul va facilita și gestiona asigurările, când optezi pentru leasing financiar, poți să optezi atât pentru asigurarea RCA, cât și pentru CASCO.

Groupama îți vine în ajutor, fie că vrei să-ți asiguri flota auto sau vrei să pui la dispoziție o ofertă completă de leasing operațional. Poți găsi o gamă completă de asigurări auto pentru persoane juridice, care răspund nevoilor diverse din industrie:

Permite administrarea centralizată și flexibilitate în alegerea acoperirilor incluse în poliță.

  • Casco Moto pentru persoane juridice: Asigurare pentru afaceri care utilizează motociclete, precum servicii de livrare, care oferă pachete personalizate – Casco Moto Anotimpuri și Casco Moto Complet.

Fie că vrei să creezi o ofertă completă de leasing operațional sau vrei să-ți administrezi eficient flota auto, Groupama îți pune la dispoziție asigurările esențiale.

Contactează un consultant Groupama pentru a găsi cea mai potrivită asigurare pentru nevoile tale!

Cine poate încheia un contract de leasing operațional?

Deși, în general, ofertele de leasing operațional sunt destinate companiilor, există și variante accesibile pentru persoane fizice care preferă să poată utiliza un autoturism fără să-l achiziționeze.

  • Leasing operațional pentru persoane fizice – Pentru a putea face leasing operațional ca persoană fizică, este recomandat ca beneficiarul să aibă venituri stabile care permit plata lunară a ratelor. În această situație, compania poate cere și un avans mai mare pentru încheierea contractului, iar contractul poate include limitări privind numărul de kilometri parcurși pe an și condiții adiționale în cazul avarierii autoturismului.
  • Leasing operațional pentru persoane juridice – Ofertele de leasing operațional pentru persoane juridice nu sunt doar mai numeroase, dar deseori și mai avantajoase, incluzând costuri operaționale precum întreținerea, asigurările și taxele. Pentru că acest tip de leasing operațional pune la dispoziție autoturisme în scopul derulării unor activități economice, contractele vor permite și continuitatea prin opțiuni de prelungire sau schimbare a autoturismelor utilizate.

Cum poți încheia un contract de leasing operațional?

Pentru a obține un autoturism în regim de leasing operațional, primul pas este selectarea companiei de leasing și selectarea autoturismului sau autoturismelor dorite.

Apoi, se stabilesc condițiile contractuale, inclusiv durata de leasing, condițiile de utilizare, serviciile (spre exemplu, mentenanța, asistența rutieră sau gestionarea flotei auto) și costurile incluse (taxe, impozitul, primele de asigurare). Pe baza acestora, se stabilește și valoarea ratelor lunare. Compania de leasing poate cere și un avans.

Dacă beneficiarul este de acord cu toate condițiile stipulate și ratele, acesta poate semna contractul, iar autoturismul îi este dispus spre utilizare. Odată ce durata contractului se încheie, acesta poate returna autoturismul, prelungi perioada de leasing operațional sau schimba autoturismul. În anumite cazuri, beneficiarul poate opta pentru achiziționarea autoturismului la o valoare reziduală, însă această situație este excepțională în cazul leasingului operațional.

Avantaje și dezavantaje pentru leasing operațional

Modelul de leasing operațional poate reprezenta un beneficiu pentru o afacere, însă la fel de bine poate fi varianta mai puțin preferabilă. Din acest motiv este important să înțelegi care sunt avantajele și dezavantajele sistemului:

Avantaje leasing operațional

  • Rata lunară este fixă și include cheltuielile de întreținere ale autoturismului.
  • Poți evita costurile neprevăzute, ratele având incluse și costurile asigurărilor auto.
  • Nu este nevoie să faci o investiție inițială crescută, modelul fiind accesibil pentru multe categorii de beneficiari.
  • Costurile de leasing operațional sunt contabilizate ca o cheltuială operațională, fiind integral deductibile în cazul activităților cu scop economic.

Dezavantaje leasing operațional

  • Costul cumulat pe termen lung poate rivaliza sau depăși cheltuielile atrase în urma achiziției autoturismului sau a leasingului financiar.
  • Modelul poate veni cu anumite restricții de utilizare, cum ar fi limitarea kilometrajului în perioada utilizării.
  • Beneficiarii nu devin proprietarii bunului, la încheierea perioadei de leasing operațional, cum este cazul în anumite situații ale leasingului financiar.

În general, modelul devine util dacă ai nevoie de un autoturism sau de o flotă de autoturisme cu rulaj constant și nu îți dorești să riști devalorizarea acestora sau costurile generate în urma unor evenimente în trafic. Dacă oferta de leasing operațional include și o gamă largă de servicii, cum ar fi asistența rutieră, și acoperă și costurile de asigurare și mentenanță, pe lângă taxele aferente, aceasta se poate dovedi mai fiabilă decât achiziția sau alte forme de leasing.

Alternative pentru leasing operațional

Variantele alternative pe care le poți lua în considerare dacă nu vrei să optezi pentru leasing operațional sunt închirierea pe termen scurt, leasingul financiar și achiziția din capitalul propriu sau prin credit bancar. Fiecare dintre acestea poate fi preferabilă în anumite cazuri specifice.

Închirierea pe termen scurt este o soluție flexibilă, ideală pentru cei care au nevoie de un autoturism doar pentru o perioadă limitată, fără angajamente pe termen lung. Spre deosebire de leasing, nu există obligația de a menține vehiculul pentru o anumită durată, iar costurile includ, de obicei, asigurările și întreținerea. În plus, poți schimba frecvent mașina în funcție de nevoi. Totuși, această variantă este, în general, mai costisitoare pe termen lung comparativ cu leasingul sau achiziția, iar disponibilitatea și prețurile pot varia în funcție de sezon sau cerere.

Leasingul financiar este modelul cel mai apropiat de cel operațional, dar îți permite și posibilitatea de a achiziționa autoturismul la finalul perioadei contractuale, în schimbul unei valori reziduale. În schimb, costurile de întreținere nu sunt acoperite și trebuie achitate de către beneficiar. În plus, dacă vei opta pentru leasing financiar, va trebui să închei și asigurările auto (RCA și CASCO).

Cumpărarea autoturismului este preferabilă dacă ai acces la capitalul necesar pentru a acoperi prețul sau la o linie de creditare avantajoasă. Ca în cazul leasingului financiar, va trebui să acoperi costurile de întreținere și să închei pe cont propriu asigurările auto obligatorii și facultative. În schimb, nu va trebui să plătești rate lunare și nu vei fi supus restricțiilor impuse de un contract de leasing. În plus, autoturismul devine imediat proprietatea ta, ceea ce îți oferă libertatea de a-l vinde sau modifica oricând îți dorești.

Fie că vrei să optezi pentru un model care îți oferă un drept de proprietate asupra autoturismului sau oferi autoturisme în model de leasing operațional și vrei să rămâi competitiv pe piața actuală, va trebui să iei în considerare asigurările auto potrivite. La Groupama poți găsi o gamă variată de asigurări auto, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, care îți vor acoperi diferite costuri care apar din cauza traficului, garantându-ți stabilitatea financiară și continuitatea în afaceri.

Dacă folosești autoturismul sau flota auto în scopuri economice, ai la dispoziție următoarele oferte:

  • Asigurarea RCA cu clauza de decontare directă este o poliță de asigurare obligatorie. Opțiunea de decontare directă facilitează soluționarea rapidă a despăgubirilor în cazul unui accident, permițându-ți să primești despăgubirile direct de la Groupama, pentru a reduce timpul de așteptare și a evita eventualele dificultăți cu asigurătorul persoanei vinovate.
  • Casco Gradual pentru companii este o asigurare facultativă destinată firmelor cu cinci opțiuni de acoperire. În plus, poți opta pentru Clauza de Asistență Rutieră, valabilă 24/7 atât în România, cât și internațional, prin care beneficiezi de servicii de intervenție rapidă, depanare la fața locului, remorcare în caz de defecțiuni sau accidente și multe altele.
  • Casco Flote Auto pentru companii este o asigurare special concepută pentru companiile care operează cu flote auto. Polița îți oferă metode de administrare centralizată și posibilitatea de a-ți personaliza acoperirile incluse, permițându-ți să optimizezi asigurarea în funcție de modul de utilizare și de riscurile specifice.
  • Casco Moto pentru persoane juridice este destinată companiilor care utilizează motociclete în activități comerciale și oferă pachete personalizate, cum ar fi Casco Moto Anotimpuri, adaptat utilizării sezoniere, și Casco Moto Complet, care acoperă o gamă largă de riscuri pe tot parcursul anului.

Dacă ai nevoie de autoturism în scopuri personale, poți opta pentru următoarele polițe:

  • Asigurarea RCA este polița auto obligatorie care acoperă daunele produse terților în urma unui accident. Este valabilă în România și în alte 43 de țări membre ale sistemului Carte Verde și poate fi achiziționată și online.
  • Asigurarea CASCO Gradual, îți oferă cinci variante de acoperire, adaptate nevoilor individuale, cu riscuri acoperite variate, inclusiv în cazul avariilor și a furtului. În plus, poți opta și pentru Clauza Autocontrol, care permite gestionarea eficientă a despăgubirilor pentru daune minore, oferind flexibilitate și rapiditate în soluționarea lor.
  • Asigurarea CASCO Moto este potrivită dacă deții o motocicletă. Polița îți oferă acoperiri pentru avarii, furtul și alte riscuri specifice, asigurând continuitatea utilizării vehiculului în condiții de siguranță. Poți alege între Moto Anotimpuri, dacă ai nevoie de acoperiri doar în sezonul cald, sau Moto Complet, pentru acoperie pe tot parcursul anului.

Nu trebuie să găsești cea mai potrivită poliță pe cont propriu. Contactează un consultant Groupama și te vom ajuta să-ți alegi asigurarea auto!

Notă! Acest articol are un caracter pur informativ și nu reprezintă o recomandare profesională sau consultanță de specialitate. Informațiile prezentate se bazează pe cadrul legislativ în vigoare la data publicării acestuia. Pentru analize aprofundate și opinii profesionale adaptate situației dumneavoastră particulare, vă rugăm să consultați specialiști autorizați în domeniu.