• acasă
  • blog
  • Ghiduri
  • Ce înseamnă asigurarea STORNO, cât costă și de ce este bine să o incluzi în planurile tale de călătorie?

Asigurarea STORNO s-a făcut remarcată ca o soluție recomandată pentru acoperirea cazului nedorit în care ești nevoit să-ți anulezi inevitabil vacanța mult așteptată și deja achitată, conform condițiilor din contractul tău de asigurare.

Dacă vrei să afli ce înseamnă Asigurarea suplimentară STORNO, cum funcționează, ce riscuri acoperă, cât costă și care sunt actele necesare, ți-am pregătit mai jos un ghid complet în care vei regăsi toate informațiile de care ai nevoie.

Ce înseamnă Asigurarea STORNO?

Asigurarea STORNO este o poliță special concepută pentru a acoperi contravaloarea cheltuielilor achitate pentru un pachet turistic și care nu pot fi recuperate în cazul anulării inevitabile a călătoriei sau vacanței. Motivele care pot pot împiedica plecarea în vacanță și duce la anulare includ, printre altele, îmbolnăvirea bruscă și gravă a asiguratului ca urmare a unui accident, decesul unui membru al familiei, daune materiale majore la locuință, cum ar fi incendii sau inundații, pierderea ori furtul documentelor de identitate sau chiar concedierea neașteptată – evenimente acoperite de polița STORNO.

Așadar, aceasta îți oferă posibilitatea de a-ți asigura investiția financiară într-o vacanță, facilitându-ți rambursarea cheltuielilor de călătorie deja achitate, conform condițiilor contractuale și în limita sumei asigurate. În mod obișnuit, agențiile de turism aplică penalizări în funcție de momentul în care se face anularea rezervării. Cu cât aceasta are loc mai aproape de data plecării, cu atât procentul reținut poate fi mai mare, ajungând chiar până la 100% din valoarea pachetului. Polița STORNO te ajută să recuperezi aceste sume, astfel încât să nu suporți personal costul penalizărilor impuse prin contract.

STORNO face parte din categoria mai largă a produselor de asigurare suplimentare pe care le poți include în Asigurarea pentru călătorii aleasă pentru sejurul tău.

La Groupama, poți adăuga cu ușurință Asigurarea suplimentară de anulare a vacanței (STORNO) din platforma online pentru achiziționarea Asigurării pentru călătorii. Alternativ, poți contacta un consultant Groupama care te poate ajuta să obții Asigurarea pentru călătorii în funcție de nevoile tale.

De ce este importantă Asigurarea suplimentară STORNO?

Mai mult decât inconveniența presupusă, anularea inevitabilă a unei călătorii poate deveni extrem de costisitoare, atrăgând cheltuieli și penalități care nu îți aduc vreun beneficiu și adaugă presiune financiară resimțită în cazul unei urgențe medicale, familiale materiale sau legale.

Asigurarea STORNO este planul de rezervă care te poate ajuta cu susținerea financiară necesară în cazul apariției, înainte de plecarea în călătoria programată, a unor evenimente neprevăzute. Ca atare, acest tip de asigurare suplimentară nu numai că te va ajuta când vacanța ta este anulată, ci îți oferă și liniște și siguranță în planificarea călătoriei. Astfel, tu și familia ta vă puteți concentra pe ce e cel mai important – pregătirea pentru un sejur de neuitat fără griji pe cap.

Ce riscuri acoperă Asigurarea STORNO?

În cazul în care călătoria este anulată din cauza unui eveniment personal acoperit de poliță, compania cu care ai încheiat asigurarea îți oferă susținere financiară, până la valoarea maximă prevăzută în poliță pentru rambursarea plăților deja efectuate pentru călătorie, inclusiv pentru cazare, rezervări și bilete de avion (mai puțin dacă anularea călătoriei se datorează imposibilității companiei de a onora serviciile de transport).

Riscurile acoperite diferă în funcție de compania de asigurări și pachetul ales, însă evenimentele în care este asigurată anularea călătoriei sunt, în general:

  • Decesul persoanei asigurate, a partenerului de călătorie sau a unei rude de grad I și II
  • Îmbolnăvirea sau alte afecțiuni medicale grave și neașteptate care împiedică deplasarea
  • Vătămare sau rănire în urma unui accident rutier
  • Nașterea prematură a unui copil
  • Daune materiale grave produse locuinței persoanei asigurate
  • Obligația de a participa la o procedură legală care are loc în timpul călătoriei
  • Pierderea locului de muncă în urma unei concedieri
  • Pierderea sau furtul documentelor de identitate necesare pentru călătorie.

Este recomandat să anunți furnizorii serviciilor de călătorie și asigurare în cel mai scurt timp posibil, ideal în termen de 48 ore de la întâmplarea situațiilor cuprinse în polița de asigurare care îți fac plecarea imposibilă.

Ce riscuri nu acoperă Asigurarea STORNO?

Există și o serie de situații care sunt excluse, nefiind acoperite de polițele de asigurări STORNO. Câteva dintre acestea sunt:

  • Boli și afecțiuni medicale preexistente la momentul încheierii asigurării
  • Sarcină și naștere la termen
  • Tratamente de fertilizare
  • Tulburări de sănătate mentală
  • Conflicte sau acte de război
  • Contaminări biologice sau chimice
  • Dezastre naturale

Unde poți să faci Asigurare pentru călătorie STORNO?

Poți accesa cu ușurință o Asigurare STORNO, dar și alte opțiuni suplimentare prin intermediul pachetelor configurabile de Asigurări pentru călătorii oferite de asigurători, inclusiv de Groupama, online, contactând un reprezentant sau la o sucursală.

Astfel, te poți asigura că polița ta personalizată nu numai că acoperă riscul de anulare a călătoriei, ci corespunde tuturor nevoilor tale și ale familiei.

Cum obții Asigurarea suplimentară de anulare a vacanței (STORNO) la Groupama?

La Groupama, ai posibilitatea să configurezi, să calculezi prețul și să închei cu ușurință o Asigurare pentru călătorie online, care să cuprindă opțiunea suplimentară STORNO, urmând 4 pași simpli:

  1. Introduci detaliile călătoriei și ale persoanei sau persoanelor asigurate
  2. Alegi pachetul de Asigurare și bifezi opțiunea suplimentară privind anularea călătoriei (STORNO) – vei primi și valoarea poliței tale
  3. Parcurgi informațiile suplimentare
  4. Faci plata și primești toate documentele prin e-mail

Cât costă o asigurare STORNO pentru călătorie?

Prețul pentru o asigurare STORNO pentru călătorie nu este unul fix, fiind calculat pe baza sumei asigurate. În general, prețul unei asigurări STORNO este calculat ca un procent din valoarea totală a costurilor călătoriei tale, acestea fiind stabilite și declarate de tine la selectarea pachetului de asigurare.

La Groupama, costurile pentru Asigurarea suplimentară de anulare a vacanței (STORNO) sunt:

  • 120 lei pentru suma asigurată de 1.000 euro
  • 240 lei pentru suma asigurată de 3.000 euro
  • 400 lei pentru suma asigurată de 5.000 euro
  • 720 lei pentru suma asigurată de 10.000 euro

Prețul total al poliței pentru călătorii se stabilește în funcție de câteva criterii esențiale pentru o asigurare pentru călătorii:

  • Durata de valabilitate, adică perioada dintre încheierea poliței și data plecării în călătorie;
  • Țara de destinație;
  • Vârsta persoanei asigurate.

Mai jos, poți consulta și un exemplu de cost pentru o asigurare pentru călătorii cu componenta suplimentară STORNO inclusă:

Pentru o călătorie în Europa cu o durată de 7 zile, o persoană de 37 ani plătește un preț total estimativ ce începe de la 157 lei. Mai exact, costul reprezintă:

  • Asigurare medicală și de accidente care pornește de la 37 de lei
  • Asigurare STORNO suplimentară cu prețul începând de la 120 de lei (pentru o sumă asigurată de 1.000 de euro)

Vrei să știi cât costă Asigurarea STORNO pentru vacanța ta? Folosește calculatorul de asigurare oferit de noi sau contactează un consultant Groupama și vei primi toate informațiile necesare!

Când trebuie să faci asigurarea STORNO?

Pentru a beneficia din plin de avantajele sale, este recomandat să închei Asigurarea suplimentară pentru anularea călătoriei STORNO odată cu achiziționarea pachetului de Asigurare și semnarea contractul cu agenția de turism sau la cumpărarea biletelor de avion.

Totuși, dacă te decizi mai târziu, poți încă să închei o asigurare STORNO în timpul rămas până la plecarea în vacanță, respectând termenii impuși de compania de asigurări.

Ca să înțelegi mai ușor când ești acoperit de STORNO, îți prezentăm mai jos intervalele.

Acte necesare pentru o Asigurare pentru călătorii cu opțiunea suplimentară STORNO

Unul dintre avantajele unei asigurări STORNO este că ai nevoie doar de buletin sau pașaport pentru a încheia polița.

În plus, vor mai fi necesare următoarele informații de bază despre călătoria ta:

  • Scopul călătoriei – turistic, studii, business, sporturi de performanță sau transport profesionist
  • Mijlocul de transport – avion, autovehicul sau orice alte modalități
  • Perioada – datele plecării și a întoarcerii în țară
  • Destinația – Europa, Asia, Canada, SUA etc.
  • Numărul persoanelor incluse în Asigurarea pentru călătorii

Aceste documente sunt necesare pentru accesarea unei Asigurări pentru călătorii. În cazurile în care o daună acoperită care te împiedică de la a pleca în vacanță, va trebui să prezinți documentele justificative pentru costurile deja achitate, inclusiv pentru pachetul turistic, cazare și activități turistice.

Cum primești despăgubiri prin asigurarea STORNO?

În cazul producerii unui eveniment acoperit de polița de asigurare, va trebui să urmezi câțiva pași pentru a beneficia de despăgubire:

  1. Să ai la îndemână polița de asigurare, fie în format digital, pe telefon sau printată
  2. Să informezi asigurătorul de producerea incidentului în maxim 48 de ore – dacă ai asigurare Groupama sună la 0374.110.115 (alege opțiunea 1 pentru asistență medicală și opțiunea 2 pentru asistență rutieră) sau trimiți un e-mail la office@groupama.ro
  3. Să trimiți toate documentele solicitate în timp util, acesta variază între 5 – 30 de zile, în funcție de asigurător

Evenimentul produs trebuie susținut de o serie de documente, în funcție de situație pot fi:

  • medicale legate de diagnostic sau tratament
  • juridice pentru situațiile legale
  • facturi și chitanțe pentru sumele plătite
  • alte documente doveditoare

Nu sunt acoperite situațiile care nu au la bază motive obiective, cum sunt cazurile în care călătorul doar se răzgândește, nu a primit concediu în perioada respectivă sau nu mai dispune de fondurile necesare pentru a face călătoria. Aceste excepții sunt cuprinse în documentele pe care le primești împreună cu polița de asigurare.

Află mai multe despre procesul de notificare și rezolvare a evenimentelor din timpul călătoriilor.

Asigurări STORNO de călătorie pentru persoane juridice

Asigurările de grup pentru călătorii sunt unele dintre beneficiile oferite angajaților și colaboratorilor disponibile pentru persoane juridice.

Pentru nevoile companiilor, Groupama oferă Asigurarea de grup pentru călătorii în străinătate și Asigurarea de grup pentru călătorii în România, produse ce oferă siguranță angajaților și, în același timp, scutește bugetul companiei de cheltuieli neprevăzute asociate cu producerea unor riscuri.

Dacă alegi una dintre Asigurările medicale pentru călătorii și adaugi opțiunea suplimentară STORNO, ești acoperit fie că incidentul se produce:

#

Glisează pentru a vedea toate informațiile

$
CÂND? Oferta A
Silver
Oferta B
Gold
Oferta C
Platinum
Înainte de plecare = STORNO 1.000 euro 3.000 euro 5.000 euro
În timpul călătoriei = Pachet de bază 10.000 euro 30.000 euro 50.000 euro

De ce să alegi o asigurare STORNO: Beneficiile principale

Asigurarea STORNO vine cu multiple avantaje care completează siguranța oferită de un pachet de asigurare pentru călătorii:

  1. Recuperarea investiției în vacanță – Rambursarea contravalorii călătoriei achitatenu se pierde în caz de anulare inevitabilă, conform contractului de asigurare
  2. Acoperire pentru evenimente neprevăzute – Fie că e vorba de o boală neașteptată, un accident sau alte situații neplanificate care te aduc în imposibilitatea de a mai pleca în călătoria programată
  3. Liniște și siguranță înainte de plecare – Cu Asigurarea suplimentară STORNO, elimini stresul legat de posibile probleme apărute înainte de călătorie.

Află mai multe despre cum să găsești cea mai bună Asigurare pentru călătorii pentru nevoile tale și ale celor dragi.

Garantează liniștea vacanței tale cu asigurarea STORNO!

Sperăm că ai găsit informațiile de care ai nevoie pentru a lua cea mai bună decizie pentru călătoriile pe care le ai în plan.
Dacă ai optat pentru Asigurarea pentru călătorii în străinătate, alături de asigurarea suplimentară STORNO, mai sunt și alte tipuri de Asigurări suplimentare pe care este bine să le ai cu tine când pleci în vacanță, inclusiv cele pentru:

  • întârzierea/pierderea zborului sau a bagajului (1 bagaj/asigurat)
  • anularea cursei aeriene
  • sporturi de vară sau de iarnă
  • întreruperea sau extinderea călătoriei
  • asistență rutieră, dacă pleci la drum cu mașina

De asemenea, dacă pleci în călătorie în România, descoperă beneficiile Asigurării pentru călătorii în România. Iar, dacă vrei să oferi nu numai siguranță în timpul călătoriei, ci și un extra beneficiu pentru angajații, colaboratorii sau partenerii tăi de afaceri, poți opta pentru Asigurarea de grup pentru călătorii în străinătate în interes de serviciu (disponibilă și pentru călătorii în România).

Folosește calculatorul pentru Asigurări pentru călătorii pentru a personaliza Asigurarea dorită, ia legătura cu un consultant Groupama sau intră aici și configurează singur asigurarea pentru călătorie!