25 februarie 2026 – Peste 200 de persoane din Rădăuți, din municipiul Suceava și din împrejurimi au participat, la începutul săptămânii, la ateliere gratuite dedicate prevenirii și limitării efectelor calamităților naturale în cadrul campaniei naționale derulată de Groupama, în parteneriat cu Fundația pentru SMURD și ClimatoSfera.
Evenimentele au avut loc luni, 23 februarie, la Casa de Cultură din Rădăuți, și marți, 24 februarie, la Teatrul Municipal Matei Vișniec, începând cu ora 16:30.
Astfel, comunitățile din județul Suceava fac un pas hotărât spre prevenție, după un an marcat de vijelii, grindină și inundații care au lăsat în urmă pagube semnificative, valoarea daunelor achitate de Groupama ridicându-se la 1,9 milioane de lei. În 2025, județul Suceava s-a numărat printre cele mai afectate din nordul țării de fenomenele meteo extreme, iar realitatea din teren a arătat cât de vulnerabile pot fi gospodăriile în fața naturii dezlănțuite, pagube însemnate întregistrându-se în orașul Broșteni, dar și în alte zone din județ.
Descarcă Comunicatul de presă integral