Mergi la conținutul principal
  • acasă
  • despre noi
  • Comunicate de Presă
  • 13 ani de parteneriat Groupama – Regina Maria: peste 180.000 de angajați români au acces la prevenție, diagnostic și tratament prin Asigurarea Medicală Integrală

București, 25 iunie 2026 – Groupama și Rețeaua de Sănătate Regina Maria marchează 13 ani de parteneriat strategic, una dintre cele mai longevive și solide colaborări din domeniul sănătății private și al asigurărilor din România. Validat de peste 180.000 de asigurați și de unele dintre cele mai importante companii și angajatori din economie, parteneriatul a redefinit modul în care echipele accesează servicii medicale și a încurajat prevenția în sănătate.

„În cei 13 ani de colaborare, Groupama și Regina Maria au dezvoltat prima soluție completă de asigurare, care a răspuns nevoii reale a românilor: prevenție, diagnostic, tratament, acces direct la servicii medicale private și siguranță financiară oferită de o asigurare de sănătate. Două companii de top, lideri în domeniile lor de activitate și recunoscute pentru calitatea excepțională a produselor și serviciilor, au lansat un produs perfect adaptat specificului pieței din România. Acesta îmbină acoperirile complete cu accesul la servicii medicale de înaltă performanță, având la bază complementaritatea celor două industrii. Astăzi, aproximativ 180.000 de angajați beneficiază de această soluție prin intermediul companiilor angajatoare, suntem deci pe drumul bun”, a declarat Călin Matei, CEO Groupama România.

La baza colaborării se află Asigurarea Medicală Integrală – care poate fi oferită ca beneficiu pentru echipe sau care poate fi contractată și individual sau pentru familie – un produs care îmbină accesul direct la servicii medicale într-un mod simplu și predictibil, cu siguranța financiară pe care o aduce o asigurare de sănătate completă. Soluția acoperă atât prevenția și serviciile medicale curente, cât și intervențiile chirurgicale, spitalizarea, nașterile sau tratementul afecțiunilor grave.

„În cei 30 de ani de când am lansat abonamentele medicale pe piața din România, am căutat constant soluții care să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Pachetul complet pe care l-am dezvoltat acum 13 ani împreună cu Groupama a pornit de la aceeași idee: să oferim un sprijin real, atât atunci când apare o problemă medicală, cât și în viața de zi cu zi, prin acces la prevenție, investigații și îngrijire medicală. Practic, este o soluție care însoțește pacientul în toate etapele importante, de la controale de rutină până la situații complexe sau urgențe. Cred că acesta este și motivul pentru care produsul s-a bucurat de atât de mult succes în piață: a fost construit pornind de la nevoile pacientului și de la experiența pe care acesta o are în sistemul medical, nu doar din perspectiva acoperirii financiare”, a declarat Fady Chreih, CEO Rețeaua de Sănătate Regina Maria.

Descarcă Comunicatul de presă integral