Sibiu, 15 mai 2026 – Groupama, liderul pieței de asigurări din România, a organizat azi un atelier de prim ajutor pentru șoferii Tursib. Realizate în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, aceste sesiuni fac parte din programul „Salvatorii de Vieți” și au scopul de a pregăti șoferii de transport în comun să intervină corect în situații de urgență, pentru siguranța tuturor sibienilor.
Prevenție și responsabilitate în trafic
Într-un oraș cu un flux de vehicule și turiști ridicat, capacitatea de a acționa corect în primele minute ale unei urgențe medicale este vitală și poate să salveze vieți. Atelierul organizat de Groupama contribuie la pregătirea suplimentară a celor care petrec cel mai mult timp în trafic, astfel încât aceștia să devină un sprijin real pentru cetățeni în cazul unor situații de urgență, până la sosirea echipajelor medicale specializate.
„La Groupama, știm cât de important este să fim un partener de bază în fiecare comunitate și să ne implicăm activ în viața ei. Prin acest atelier de prim ajutor contribuim concret la încurajarea prevenției și ducem mai departe un mesaj important despre solidaritate și responsabilitate,” a declarat Georgiana MIRON, Director Marketing, Comunicare și Servicii Clienți Groupama.
Descarcă Comunicatul de presă integral