Info

Petitiile/reclamatiile, precum si solicitarile de soluționare alternativa a litigiilor, inregistrate in ultimele 3 luni sunt in număr de
97.

Structura acestora poate fi consultata aici, accesand pagina dedicata.

Prima paginaMediaNoutatiGroupama Asigurări, locul 1 la categoria Corporate Challenge din cadrul Crosului

Groupama Asigurări, locul 1 la categoria Corporate Challenge din cadrul Crosului

Groupama Asigurări a susținut pentru al 8-lea an consecutiv Crosul și Marșul Casiopeea, ce a avut loc sâmbătă, 29 septembrie, în Parcul Tineretului din București, o acțiune umanitară organizată de fundația cu același nume, al cărei scop este promovarea sportului și sănătății prin acțiuni concrete, cu impact direct în societate.
Anul acesta, 340 de angajați Groupama Asigurări și membri ai familiilor acestora au ales să alerge împreună pentru această cauză nobilă, alăturându-se celor peste 2000 de participanți.
Astfel, Groupama Asigurări a câștigat locul 1 la categoria Corporate Challenge, fiind compania cu cel mai mare număr de participanți înscriși la cursă.