
Pe durata parteneriatului, sportivii și membrii staff-ului vor beneficia de asigurări de călătorie și de viață pentru delegațiile la diferite competiții, fie ele naționale sau internaționale, asigurări de incendiu și alte calamități, asigurări de sănătate pentru sportivi, precum şi poliţe de asigurare obligatorie și facultativă pentru flotele de autovehicule.
Între riscurile acoperite de polițe, în cazul asigurării selecţionatei naţionale de rugby, se numără cheltuielile medicale, inclusiv cele de urgență sau spitalizare. Groupama are o lungă istorie privind implicarea în sport, cu proiecte multiple ȋn domenii precum ciclismul sau sailing-ul la nivel de Grup sau echipa Olimpică și COSR în România. În ceea ce priveşte rugby-ul, ȋn Franța, Groupama este partener de durată al acestui sport, la diferite nivele competitive.