Publicat în 04.07.2011

Groupama Asigurări anunţă numirea lui Călin Matei în funcţia de Director General Adjunct al Groupama Asigurări

În noua sa funcţie, Călin Matei va contribui, alături de Directorul General al Groupama Asigurări, la conceperea şi implementarea strategiei şi politicilor de dezvoltare cu scopul realizării obiectivelor la nivel de companie, de dezvoltare şi profitabilitate.

“Călin Matei are o experienţă considerabilă pe poziţii de management în asigurări în domenii precum asigurările de viaţă, pensii, bancassurance, actuariat, daune şi reasigurare, ceea ce reprezintă un atu important în contextul de business actual. Am convingerea că împreună vom reuşi să ducem la îndeplinire planul strategic pe care ni l-am propus, îmbunătăţind astfel rezultatele financiare ale companiei.”, declară Sanda Nicoară, Director General al Groupama Asigurări.

În vârstă de 34 de ani şi cu o experienţă de 12 ani în domeniul asigurărilor, Călin Matei s-a alăturat echipei OTP Garancia Asigurări în anul 2005, ocupând funcţia de Director General Adjunct, iar din februarie 2009, funcţia de Director General. A  fost membru al Directoratului OTP Fond de Pensii SA şi apoi al Comitetului de Fuziune Groupama Asigurări. De asemenea, Călin Matei a coordonat mai multe proiecte în special cu privire la asigurări de viaţă şi bancassurance în cadrul Groupama.

Este absolvent al Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Matematică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice, Bucureşti iar în perioada noiembrie 2004 – iunie 2006 a urmat studii de actuariat la Universitatea Corvinus din Budapesta.

Despre Groupama Asigurări


Groupama Asigurări ocupă locul al patrulea în clasamentul general al companiilor de asigurări, fiind astfel unul dintre liderii pieţei de profil din România.
Creată în urma fuziunii dintre BT Asigurări şi Asiban şi a integrării structurii de vânzări a OTP Garancia, Groupama Asigurări este parte a unuia dintre cele mai puternice grupuri internaţionale de asigurări şi servicii finaciare din Europa, cu peste 16 milioane de clienţi şi 39.000 de angajaţi, la nivel global. În 2010, Grupul a raportat venituri de 17,6 miliarde euro, din care 13 miliarde de euro în plan internaţional, şi un rezultat net de 398 milioane de euro.
Groupama susţine creşterea dinamică a operaţiunilor sale internaţionale prin investiţii în distribuţie, prin consolidarea expertizei sale şi prin promovarea activă a strategiei de dezvoltare. De la data înfiinţării sale, la finele secolului XIX, în vederea deservirii comunităţii agricole, Groupama s-a transformat într-un jucător de top pe piaţa din Franţa, extinzându-şi în acelaşi timp operaţiunile internaţionale în 14 ţări.


Contact Groupama Asigurări:
Georgiana Miron - georgiana.miron@groupama.ro; 0758 014 254
Ioana Bercean -  ioana.bercean@groupama.ro;  0740 140 467

www.groupama.ro

Sus

Trimite

Groupama Asigurări SA; J40/2857/2010; CUI 6291812; Bucureşti, Str. Mihai Eminescu nr. 45, sector 1, 010513; tel: 021 3058000; fax: 021 3109967; office@groupama.ro;Capital social subscris și vărsat: 345.757.050 lei; Autorizat CSA sub nr. RA-009; Operator date cu caracter personal 10152